Carlos, schimbătorul de vieţi

Când l-am întâlnit eram realmente un pachet de nervi, un morman de stres, o coardă întinsă până la rupere. Apoi, am încăput pe mâinile lui şi parcă am plecat de acolo plutind, pe un norişor. Întâlnirea cu Carlos L’Abbate te face să te gândeşti la ce e cu adevărat important şi îţi dă o mare stare de bine.

Citeste mai mult

Yogilates

Am descoperit Yogilates in 2010, in Bucuresti, si am inceput sa citesc mai multe despre acest concept hibrid, care combina Yoga cu Pilates si care armonizeaza trupul si spiritul, insa am ajuns la cursurile lui Carlos abia in 2011, ca o evadare din cotidian si cu scopul de a-mi regasi Echilibrul interior. Articolul de mai jos vorbeste acest curent modern, nou in Romania si multiplele sale beneficii pentru sanatate. Enjoy :).

Citeste mai mult

Învață să “let go” cu Carlos L’Abbate

Săptămâna trecută, joi, la invitația Irinei Wagner, am participat împreună cu câteva jurnaliste, la o clasă de yogilates cu Carlos L’Abbate, la Ota. Sper ca după ce citiți cele de mai jos, să nu mai stați pe gânduri și să faceți loc în programul vostru zilnic măcar unei ore de yogilates. Și după aceea veți înțelege ce-i cu zâmbetul lui Carlos în imaginea de mai jos :)

Citeste mai mult

azi am inteles!

Oau, sunt happy, scriu dintr-o suflare: de mult tot zice Carlos L’Abbate la yogilates sa lasam gandurile. To silence the mind, to leave unnnecessary thoughts, you know.. dinastea.
Nu-i usor de patruns. Parca intelegi dar totusi deloc.
Cum adica ‘to silence the mind’?? Pai mintea, inteligenta, imaginatia, dorintele, planurile, cautarea solutiilor, amintirile, analizarile… multe avem de macinat acolo la etaj, cum sa oprim moara, si mai ales dece Carlos, dece?? Parca n-ar fi normal, e impotriva firii, a naturii si mai ales a logicii

Citeste mai mult

Ce se intampla Doctore?

Jojo se relaxeaza la cursuri de yogilates

Vezi video

Yogilates – Stil Inspirat

Yoga este o traditie veche si se bazeaza mai mult pe elasticitatea corpului, ajutandu-l sa se pastreze sanatos. Pilates este o traditie mai moderna si, intr-o exprimare foarte succinta, lucreaza mai mult cu muschii, ajuta corpul sa devina puternic.


Despre Yogilates