The Translator’s Intro to my Book

Argentinian. Stabilit de ani buni în România. La Bucureşti. Mare călător prin lumea văzută şi încă şi mai mare prin cea nevăzută. Ţine cursuri de yoga, iar acum a scris şi o carte. Despre prezenţă. Aş spune mai degrabă despre fiinţă. Din două motive: prezenţă e un cuvânt cum nu se poate mai abuzat azi, când mijloacele de scoatere a omului din prezent, din prezenţă, s-au multiplicat şi s-au rafinat la infinit (mii de posturi tv, milioane de produse cosmetice, miliarde de siteuri, catralioane de aplicaţii, festival după festival, netflix&chill, mă rog, arta evitării realităţii a ajuns departe), în timp ce fiinţă e un termen mult mai puţin pângărit şi pur şi simplu mai frumos ca sonoritate. Apoi, cartea lui Carlos chiar despre asta este: despre a fi şi nimic altceva. Pentru mulţi dintre noi, pierduţi în puncte puncte puncte-ele care urmează după Eu sunt, cartea asta va fi o palmă la ceafă şi un duş rece de tot. Binevenite. Pentru că de undeva trebuie început.

Când Editura Vellant mi-a propus să traduc cartea unui instructor de yoga, am răspuns NU fără să clipesc, am adăugat că le mulţumesc pentru ofertă şi mi-am văzut de ale mele. Cunoscându-mi năravul, mi-au trimis manuscrisul… ,,să arunc totuşi un ochi”. Bineînţeles că am aruncat ochiul şi întâmplarea face că, fiind o zi decentă, l-am aruncat pe cel bun: am citit, răbdător, ţinând prejudecăţile pe cât posibil omeneşte în frâu, primele pagini. Ciudat, dar nu am simţit impulsul de-a închide documentul. Nici după prima pagină, nici după a patra, nici după a zecea (cifre fără nicio relevanţă, nu vă grăbiţi să căutaţi ce se află la paginile acestea). Dimpotrivă, m-am ridicat să-mi pregătesc un ceai şi am revenit cu cana fierbinte în faţa monitorului. Am început să răsfoiesc atent, citind câte un pasaj aleatoriu. Ca traducător, mă interesează foarte mult, prea mult poate, cum e scris un text, nu doar ce fel de text este şi ce-a vrut să spună autorul. Textul cărţii lui Carlos m-a ,,prins” destul de repede. Omul nu făcea exces de terminologie, nu părea să vândă nimic, ba mai mult, îmi părea de o cumpătare lingvistică neobișnuită în cazul literaturii de tipul acesta. Având şi altele pe cap, am lăsat deocamdată lectura, promiţându-mi să revin asupra materialului în seara aceleiaşi zile. Am revenit şi impresia a rămas neschimbată: iată un om, un practicant de exerciţii spirituale, care poate povesti despre cele ale minţii, sufletului şi vieţii fără să pice nici în excesul ,,sufleţelului” (cum ironiza un filosof român încercările psihologiei), nici în clişee barbare care provoacă instantaneu dureri de dinţi, nici în sfătoşismul cel de toate pieţele de care nu are nimeni cu adevărat nevoie, nici în academismul sec al specialistului. Iată un om viu care a scris o carte, cu toată seriozitatea, despre ce ştie el mai bine. Ba mai mult, pare să o fi scris cu intenţia de a-i ajuta pe ceilalţi, nu în căutarea vreunei izbânzi iluzorii şi, vai, întotdeauna conjuncturale. Păi asta e deja extraordinar – este ideal.

Mi-am luat inima-n dinţi, am făcut nişte calcule seci şi am spus gata, domle’, voi traduce cartea unui instructor de yoga. Şi ce bine am făcut! Cei familiarizaţi cu ,,domeniul” probabil că ştiu cât de rar se întâmplă să găseşti o carte scrisă de practicanţi care să nu îngroape subiectul ori într-o ceaţă frazeologică ridicolă ori în dorinţa prea mare a autorului de-a se afirma, de fapt, pe sine.

Cartea de faţă ajută. Ajută cu adevărat. Pentru că autorul ei a găsit, cumva, calea de-a condensa ani mulţi de căutări şi de practică spirituală în cuvinte clare şi explicaţii simple. Am regăsit aici atât de multe frământări proprii, în capitolele lui despre părinţi, despre iubire, despre atenţie, suferinţă, pierdere, paternitate, lecturi, minciună, realitate, că nu aş putea să extrag acum câteva citate cu care să încerc să vă conving să citiţi cartea. Din perspectiva omului care a stat două luni zi de zi cu nasul în ea, vă pot spune atât: autorul ei nu minte. Este un om care a trăit integral lucrurile pe care le povesteşte şi nu pare deloc să-şi fi propus să împărtăşească vreun adevăr nemaiauzit sau să vândă vreo reţetă infailibilă. El pur şi simplu nu poate uita nicio clipă că omul e incapabil să se ia cu adevărat în serios dacă nu e împins de la spate şi, fiind după câte se pare un mare căutător şi iubitor al lucidităţii, a scris un manual de exerciţii mentale pentru cei care ştiu că nu există mâine, mai târziu sau peste cinci minute. Totul se întâmplă acum, iar mintea ne poate ascunde realitatea sau ne poate ajuta să o trăim nemijlocit, nefiltrat. Ce alegem? Şi când?

Mintea spune minţii: fă un pas înapoi şi priveşte. Mintea îi propune minţii o soluţie de-a scăpa de propria sa tiranie. Bizar. Bizar şi formidabil, nu?

Carlos e un medic de suflete. Din categoria celor sinceri şi fără ambiţii ascunse care să le otrăvească subteran demersul. Din cei din care lumea n-a avut niciodată suficienţi.

Vă invit să-l ascultaţi, cu speranţa şi credinţa că am reuşit să-i tălmăcesc bine intenţia.

Citiţi şi recitiţi. Eu am făcut-o şi mi-a prins bine. Foarte bine. Nu m-a făcut mai bun sau mai mult decât sunt. Pentru că aici nu e vorba de vreo magie sau vreun program miraculos, ci de o invitaţie. Invitaţia de-a ne lua viaţa în serios şi a o trăi fără amânări sau termene ulterioare. Cu luciditate şi inocenţă.

Habar n-am pentru câţi dintre cititori, dar ştiu sigur că pentru unii, cartea asta va fi foarte, foarte importantă. O comoară la care nu îndrăzneau să spere. Iar asta e, de fapt, tot ce contează. Mulţumim, Carlos L’Abbate!

 

Florin Tudose

 

Leave a comment

Please insert Captcha result: *